Aşadar, detest noua modă a bărbaţilor pe tocuri. Chiar dacă sunt o persoană foarte deschisă spre tot ce e nou şi mai ales tolerantă (însă nu cu proştii), moda asta mă sperie, în primul rând, apoi mă face să râd şi în final îmi vine să-mi dau palme. Sincer, nu văd nimic la modă, fashion, trendy sau alte denumiri folosite de pipitze pentru a descrie acest fenomen. Da, bărbaţii au iniţiat moda tocurilor, da' nu erau tocuri cui, asta în primul rând...Nu e deloc atrăgător, deloc nu-i avantajează. Da, travestiţii să poarte tocuri, n-am nimic cu ei, e o alegere personală, da' restul mi se par exageraţi. Şi pe bună dreptate. Unii sunt chiar caraghioşi.
Bine, în clipul lui GaGa, Alejandro, e o altă poveste. Ăla e un clip video menit să impresioneze vizual, menit să atragă vânzări, e construit cu scopuri pur interactive şi de publicitate. Şi da, înţeleg şi bărbaţii care merg pe podiumurile de modă încălţaţi cu tocuri. E acelaşi fenomen ca în clipul lui GaGa.



Da, şi bărbaţii trebuie să se aranjeze, să miroasă frumos, să arate bine, că deh, aşa e lumea de azi, am depăşit de mult stadiul de om din Neanderthal. Tipilor nu trebuie să le fie ruşine să poarte cămăşi casual, sau pantofi, plovere, veste de genul celor de costum, tenişi la costum însă niciodata pantofi la blugi!!!! , apoi să poarte accesorii, şi prin accesorii nu mă refer la brăţările de aur sau argint ci mă refer la cravate, genţi, fulare etc. Şi toate să le combine cu grijă şi corect cromatic. Pentru că degeaba ti-ai tras o pereche de blue jeans şi o cămaşă de blugi că nu m-ai dat pe spate, ba chiar, m-ai băgat în pământ. Şi chiar nu e greu, şi nici scump să te îmbraci corect. Adică, eu am rămas mască_când am fost acum câţiva ani în Franţa şi mă aşteptam să văd femeile îmbrăcate bine, nu neapărat elegant cât frumos. Şi am văzut doar haine atârnate, largi, ponosite...Acuma ştiu că par ipocrită, da' chiar nu sunt. Consider doar că la un moment dat trebuie să te maturizezi şi vestimentar. Adică, şi eu am purtat tricouri largi, blugi largi şi nu ieşeam din adidaşi nici să mă plăteşti. Da' totul are un început şi un sfârşit. În fine. Oricum, bărbaţii pe tocuri cui nu arată de nici o culoare.
Şi mai vroiam să spun că detest persoanele care nu ştiu reguli elementare de politeţe. Adică frate, unde mama naibii ai fost în primii 7 ani de viaţă când se presupune că trebuia să le înveţi? Adică dacă ceva nu e al tău, cere voie înainte, sau dacă nu ştii al cui e, dar afli între timp, cere-ţi scuze că l-ai luat fără să ştii şi cere voie să-l foloseşti. Tot aşa, spune mulţumesc când ţi se face o favoare, un serviciu, spune te rog când ai nevoie de ceva şi cu plăcere ca să fii drăguţ, chiar dacă ceea ce ai făcut nu a fost din plăcere. Chiar aşa de greu e? Adică, probabil că am pretenţii prea mari de la societatea actuală, da' în pana mea, măcar atât să facă fiecare şi lumea ar fi un loc mai bun. Şi iar revin la faza cu lumea mea utopică ce nu va putea fi realizată tocmai pentru că e utopică.
2 comentarii:
Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor si nu numai.
Am vizionat cu atentie blogul tau si vreau sa spun ca am fost foarte fascinat de ceea ce am gasit. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Încep sa îl citesc cu drag.
Noi promovam la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tau ; am specificat sursa articolului si am deschis si un subiect pe baza acestuia. Daca doresti, poti sa ne recomanzi orice articol si noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face placere, de asemenea, sa stim ca ai dori sa ne sustii în acest proiect de radio si sa accepti o eventuala colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzeaza toate genurile de muzica, exceptând manele si piesele necenzurate, avem si câteva emisiuni, stiri etc. Ne-am propus sa realizam un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de sustinerea si ajutorul tau si al celorlalti colegi bloggeri. Dorim sa cream o echipa numeroasa, de oameni cu un talent aparte si m-am gândit ca, poate, ai vrea sa ni te alaturi si sa colaboram, binenteles, pe unul dintre domeniile care îti place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile si modul de a gândi al bloggerilor si al ascultatorilor nostri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tau si sa ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un email asculta.whisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Multumesc,Cu stima Vlad!
mersi fain, banner-ul e mai jos, pentru ca era prea lat, asa ca daca imi dati unul mai subtire, mai silueta, il pun mai sus. In general promovez lucrurile frumoase si inteligente, asa ca nu ma deranjeaza sa va promovez si pe voi. Bafta cu radio-ul.
Trimiteţi un comentariu