Am petrecut un timp minunat la tine. A fost incredibil. Să urci până la etajul trei, apoi să cobori la doi la sala de operaţii, apoi să cobori la parter la ambulanţă şi iar să urci, a fost ca un montagne russe. A fost fenomenal!!!
Mi-au plăcut uneltele tale (ciocan, şuruburi, chestii srălucitoare aka bling-bling-uri etc.) chiar dacă uneori am simţit că eu nu aş putea să fac lucrurile acelea...mă refer la faptul că nu sunt atât de Schwarzenneger-istă, dar, pentru a reuşi aş avea nevoie de nişte băieţi care să le facă pentru mine.:)) A fost interesant să stau şi să privesc, să ascult zgomotul făcut de ciocan în timp ce întâlnea o proteză ce necesita să fie pusă la locul ei sau zgomotul făcut de cauter, să văd cum trebuie să te chinui puţin să coşi. Mi-a plăcut să ameţesc la prima operaţie din cauză că nu eram obişnuită cu masca, să simt că-mi fuge pământul de sub picioare, dar apoi revine la prima gură zdravănă de aer. Mi-a plăcut până şi jos la ambulanţă unde te întâlneşti cu tot felul de oameni, mai mult sau mai puţin sănătoşi la cap. Acolo e un fel de relaţii cu publicul, ca la bancă: zgomot mult, înghesuială uneori, telefon care sună prea des. :))
Am întâlnit nişte oameni faini acolo la tine, super oameni, mari oameni! Şi drăguţi pe deasupra:)) Şi nu mă refer doar la cei care au grupul "Dr." înaintea numelui!:D Mi-a plăcut când vorbeau cu noi, când ne explicau ce făceau. Mi-au plăcut până şi glumele lor mai puţin nevinovate!:))Ai cei mai tari oameni din toată pensiunea în care stai. Aş fi vrut totuşi să fie deschişi de la început, mi s-au părut puţin stresaţi în primele zile.
Nu mi-au plăcut dar nici nu mi-au displăcut colegii alături de care te-am vizitat, adică, mă bucur că unii nu prea au trecut pe la tine, pentru că am putut să petrec mai mult timp de calitate pe acolo.
Şi totuşi, dragă Orto, să ştii că faţă de alte camere din pensiune, din câte am auzit până acum, te consider cea mai faină şi cea mai norocoasă. Şi cea mai optimistă dintre toate, după cum spunea unul dintre rezidenţii tăi. Simt nevoia să-ţi mulţumesc, şi să-mi mulţumesc că am învăţat anatomia 1 şi 2 şi că am priceput cum stă treaba. Şi să nu uit de fizio, care deşi mi-a tras clapa, eu tot o iubesc şi o stimez că e importantă. Până şi aici, la tine.
Orto, scumpa mea, va fi imposibil să mă uiţi, dat fiind faptul că o să trec destul de des pe la tine, chiar dacă am spus că voi sta doar trei săptămâni. Aşa că, până la următoarea dată când ne vom întâlni (probabil miercuri sau joi), îţi urez să mă aştepţi nerăbdătoare şi să mă primeşti aşa cum face o gazdă bună, deşi, deja mă simt ca acasă acolo!
Te pup dulce, Oana♥♥♥
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu