Hai să fim străini din nou!Să ne întâlnim iar pentru prima dată, de preferat în acelaşi loc ca atunci. Să schimbăm puţin scenariul de data asta. Şi numele, dacă ajută. Să ne zâmbim pentru prima dată din colţuri diferite ale camerei. Să ne întindem mâna printre ceilalţi oameni ca să facem cunoştinţă. La atingerea mâinii mele să ţi se pară cunoscută pielea asta rece. Să îţi treacă prin cap că ne cunoaştem, dar că am uitat amândoi. Să mă întrebi dacă ne-am mai văzut. Să-ţi zâmbesc şi să-ţi spun că ne-am privit, fără să ne vorbim, în fiecare zi prin ochii altor oameni. Apoi să ieşim afară. Să cadă frunzele fără să se lovească. Să bată vântul fără să ţipe. Să ne plimbăm. Să mergem într-un parc. Acelaşi parc de atunci. Să aleg eu de data asta banca. Să fie cea de atunci. Să-mi spui că ţi se pare cunoscut locul ăsta. Să mă întrebi dacă ai mai fost vreodată împreună cu mine aici. Să-ţi spun că ne-am dat întâlnire zilnic în corpul altor oameni pe toate băncile chiar. Să fie frig. Să fiu îmbrăcată subţire şi să tremur. Să-mi spui că ai mai trăit asta o dată. Să te contrazic spunându-ţi că ai trăit-o de mai multe ori. Să îmi uiţi numele la fiecare şase minute şi de fiecare dată să îţi spun altul şi altul şi altul… Dar să nu ţi se pară niciunul potrivit pentru mine. Să îmi dai tu unul. Pe care să nu îl mai uiţi. Să întreb eu luna “de ce”. Şi luna să-mi răspundă. Să bată ceasul la treisprezece fix. Să mergem călcând frunzele din prea mult dor. Să ne ţinem de mână. Să mă conduci până în faţa casei de data asta. Să mă îmbrăţişezi. Dar să nu mă săruţi. Sărutul trebuie să vină abia la a treia întâlnire.
Să ne cunoaştem din nou. Sau dacă nu, să fim iar doi străini. Şi să rămânem aşa. Măcar… ei se privesc atunci când trec unul pe lângă celălalt pe stradă. Şi, cu puţin soare, ajung şi să îşi zâmbească.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu